Vara 2022 – un sezon plin!
Distracție și prietenie, învățătură și părtășie

Bine ați revenit pe site-ul nostru! 🙂

Vara aceasta, a lui 2022, a însemnat pentru tabăra Smiles de la Dezna o revenire la ceea ce a fost în primul an de funcționare, și încă mai mult!

În 2019, care a fost primul an de găzduire a grupurilor, am avut doar 7 serii, dar am fost foarte încântați de potențialul taberei. După un 2020 fără activitate, din cauza lock-down-urilor, în 2021 am oferit din nou ocazia celor interesați de a veni la tabără. Răspunsul a fost pozitiv, dar limitat, iarăși din cauze exterioare nouă. Apoi, la începutul acestui an, am lansat din nou propunerea ca cei doritori să își rezerve un loc la Centrul de la Dezna, iar interesul a crescut încontinuu, pe măsură ce s-au ridicat restricțiile pandemice.

Astfel, începând cu luna mai, am primit diverse grupuri de copii și tineri, cei mai mulți de la biserici și grupe de părtășie, dar și echipe de sportivi, polițiști, lideri de închinare și lucrători de tineret. Până la finalul lunii august, am avut 12 serii de tabără, unele pe parcursul întregii săptămâni, altele doar pentru week-end-uri prelungite.

Tuturor le-am oferit cu mult drag spațiul nostru de găzduire, oferindu-le posibilitatea de a participa, respectiv organiza programe de studiu biblic, jocuri și competiții ale taberelor de tineret, seri de părtășie și rugăciune, precum și programe de studiu și prezentări pe teme specifice fiecărui grup! Desigur, echipamentele din dotarea taberei, centrul mutimedia, jocurile, aria de rugăciune și aria focului de tabără, toate au fost utilizate cu folos și cu maxim interes de către participanți.

Bucătăria noastră a fost și ea foarte lăudată și se pare că doamna Leana și-a făcut mulți prieteni, care vor dori să o revadă pe viitor! Îi așteptăm! 🙂

În ansamblu, a fost un sezon foarte reușit – solicitant și obositor pe alocuri, dar suntem foarte mulțumitori Domnului că am putut face din nou posibilă părtășia la tabără, așa cum ne-am propus încă din 2017, când am început renovările și refacerea centrului de la Dezna! Toate pentru slava Lui!

Postăm câteva fotografii, poate îi recunoașteți pe unii dintre cei care s-au bucurat de vara aceasta! 🙂

Leave a Reply